miercuri, 9 martie 2011

Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 Sibiu implicat in programul european Comenius. (Articol pentru publicare in Tribuna Sibiului)

TAKE MY HAND AND BE MY FRIEND este titlul unui proiect educaţional la nivel european desfăşurat in perioada 01.august 2010- 31.iulie 2012, sub egida Lifelong learning programe, cu finanţare europeană. Proiectul implică participarea a 6 ţări europene: Lituania, Turcia, Romania, Cipru, Suedia si Spania, iar scopul principal al acestui parteneriat este schimbul de bune practici in domeniul educaţiei speciale.
            La inceputul lunii noiembrie, a avut loc prima întâlnire, la sediul unităţii de invăţământ sibiene, fiind prezenţi reprezentanţi ai şcolilor implicate in proiect, ai ISJ Sibiu, ai DGASPC Sibiu şi cadre didactice.
            Luna februarie a acestui an a prilejuit intâlnirea in Turcia a reprezentanţilor tărilor participante la proiect. Astfel trei cadre didactice ale şcolii sibiene implicate in parteneriat au format echipa românească pentru deplasarea la şcoala ‘Ahmet Keleşoğlu’ din Istambul.

            In agenda lucrărilor comune desfăşurate in metropola turcă s-au inscris sesiuni de comunicări si seminarii cu tematica proiectului, vizitarea şcolilor de educaţie specială din Istambul, discuţii cu profesorii turci, dar şi cunoaşterea identităţii socioculturale a poporului turc şi a renumitei sale ospitalităţi prin vizite la muzee si alte obiective culturale. Schimbul de experienţă a vizat cunoaşterea sistemului de invăţământ special turc prin vizitarea şcolilor pentru copii cu deficienţe de văz, auz, neuromotorii, dar şi a unei şcoli destinate copiilor supradotaţi, lucru inedit pentru toţi ceilalţi membri participanţi. Prin compararea cu realitatea invăţământului românesc am apreciat statutul privilegiat pe care profesorul îl are in societatea turca acolo unde invăţământul  este o prioritate la nivel naţional.
            Proiectul de parteneriat continuă cu acţiuni la nivel local organizate de instituţia de invăţământ special sibiană, iar în luna mai a acestui an va avea loc întâlnirea din Lituania, ţara coordonatoare a proiectului.
            Se  doreşte a fi o reuşită pentru elevi, profesori si părinţi, oferindu-le posibilitatea de a promova experienţele pozitive în procesul educaţional, de a înţelege conexiunile culturale dintre ţările europene. Este ştiut faptul că, numai cunoscându-ne si acceptându-ne reciproc identitatea, tradiţiile, cultura, vom ajunge să ne inţelegem şi să ne respectăm, fără să ţinem seama de graniţele care ne despart, sa trăim intr-o unitate in diversitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu